Două autoturisme s-au lovit puternic astăzi, în intersecția Calea Bascov cu Negru Vodă, din Pitești. O femeie de 37 de ani, din Pitești, pasageră în prima mașină, a rămas blocată în mașși a fost nevoie de intervenția pompierilor pentru a fi eliberată. De asemenea, șoferița celui de-al doilea autoturism, în vârstă de 51 de ani, și un pasager din acesta,un bărbat de 53 de ani, din Pitești, au fost răniți ușor și transportați la spital pentru investigații suplimentare.
„Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești s-a stabilit că, un bărbat de 37 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism din direcția b-dul Nicolae Bălcescu către Aleea Negoiu, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, a intrat în coliziune cu un autoturism, care circula din direcția Depozitelor către b-dul Nicolae Bălcescu, condus de o femeie de 51 de ani, din Căteasca. Din impact, primul autoturism a fost proiectat într-o mașină parcată. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, informează IPJ Argeș.