Un bărbat de 50 de ani din comuna Popești este cercetat de polițiști pentru viol și pornografie infantilă. În urma unei percheziții la domiciliului acestuia, autoritățile au descoperit că bărbatul s-a filmat întreținând relații sexuale cu o minoră. Incidentul a avut loc în comuna Oarja, în noaptea de 24 spre 25 aprilie.
„În urma percheziției, au fost descoperite și ridicate mai multe mijloace de probă, iar cu ocazia activităților ulterioare, s-a stabilit că acesta ar fi și înregistrat cu telefonul mobil o parte din actul sexual. Cercetările au fost preluate, conform competențelor stabilite prin normele de procedură penală, de către D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Pitești, în vederea extinderii cercetărilor și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de pornografie infantilă. Bărbatul a fost condus la sediul unității de Parchet, urmând ca, după administrarea întregului probatoriu, să fie dispuse măsurile legale care se impun”, informează IPJ Argeș