În cursul zile de ieri, subofițerul care asigura paza obiectivului ”Baraj Vidraru”, în punctul conductei de aducțiune, a observat un pui de urs care a căzut de pe versant pe carosabil.
La fața locului a fost solicitat în sprijin un echipaj de jandarmi din cadrul Postului Montan Arefu care au preluat puiul de urs întrucât acesta nu se mai mișca, dar nu prezenta răni vizibile. S-a luat legătura cu paznicul de vânătoare care, după sosirea la locul indicat, a analizat starea de sănătate a ursulețului. După puțin timp la limita pădurii și-a făcut prezența o ursoaică cu doi pui, iar având în vedere că ursulețul își revenise și începuse să meargă singur a fost eliberat în mediul natural unde s-a alăturat mamei sale, potrivit unui comunicat emis de Inspectoratul de Jandarmi Județean Argeș