Ieri, polițiștii din cadrul Serviciul de Investigații Criminale Argeș, cu sprijinul polițiștilor Secției de Poliție Rurală Leordeni, au depistat, pe raza localității Rătești, un bărbat de 32 de ani, din Merișani, urmărit internaţional în baza unui mandat european de arestare, emis de autorităţile din Austria, pentru săvârșirea infracțiunii de furt.
Bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, care a dispus reţinerea pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat instanţei pentru parcurgerea procedurii de predare, informează IPJ Argeș.