De ani de zile nu mai răzbate nimic dispre Penitenciarul Mioveni, e și normal. După ce a fost condus de niște bărbați pregătiți pe niște domenii, acum a preluat conducerea Emanuel Daniel Conea, un profesionist în metafore. Dar cine este el?
Emanuel, în ciuda nefericitei rezonanțe a numelui, are și o mai nefericită pregătire. El a terminat cu brio Grup Școlar Industrial Rovinari, Gorj, după care a absolvit acest bastion al educației numit Spiru Haret, specilizarea ”Psihologie”. Pe o filieră necunoscuta, a fost numit șef la Penitenciarul Mioveni, unde stă în stare latentă așteptând să-l facă cineva consilier la Mioveni. O rampă de lansare spre o viitoare carieră politică, visează el, în timp ce mai dă o mână de ajutor la gogoșeria familiei. Asta după ce a fost un agent de vânzări de succes, asa cum menționează și-n CV. Emanuel Daniel Conea e ca apa sfințită, nici rău nu a făcut, dar nici nimic bun. Nici cu școala nu s-a omorât, nici puțină bătaie nu a știut, un om…vorba lui Toma Caragiu, de care te poți lipsi. Dacă vreți să parcurgeți CV celui care răspunde de infractorii ce se numără printre cei mai periculoși din țară, puteti să lecturați AICI
P.S1. Intre timp, directorul peniteciarului și-a completat studiile cu engleză și cursuri de calculator. Așa da!
P.S 2. Domnul Conea, după ce și-a definitivat studiile la Spiru Haret, și-a deschis cabinet de psihologie, în Mioveni, pe mov. Sub sloganul: ”Atunci când credeți că toate ușile s-au închis, când simți că cerul v-a căzut pe cap, când nu mai vedeți luminița de la capătul tunelului..” Ceva fin, profi și sensibil.