Primăria Municipiului Pitești anunță demararea lucrărilor aferente proiectului „Crearea unui sistem de management al traficului și măsuri pentru gestionarea durabilă a parcărilor în municipiul Pitești”, cod SMIS 129120, începând cu data de 21.03.2022.
Implementarea acestui proiect urmărește optimizarea traficului și realizarea unei semaforizări conforme cu normele europene, care să permită identificarea în timp real a valorilor de trafic, comunicarea între intersecții, modificarea în funcție de valorile de trafic a timpilor de semaforizare pentru o bună fluență a circulației autovehiculelor și o echipare cu sisteme moderne și rezistente în timp.

Executantul lucrărilor este Asocierea S.C. ALTIMATE S.A. (lider) și S.C. TRIDENT Servicii și Mentenanță S.A. (asociat), valoarea estimată a contractului fiind de 27.467.379,05 lei fără TVA, finanțat din fonduri europene, fonduri de la bugetul de stat și fonduri de la bugetul local.

Proiectul vizează un număr de 38 de intersecții, cu o durată de desfășurare a lucrărilor de 14 luni, de la data de începere a acestora. În prima etapă, lucrările vor fi demarate în următoarele trei intersecții:
1. str. Depozitelor – str. Take Ionescu (Publitrans);
2. str. Smeurei – str. Teilor;
3. Bd. Nicolae Bălcescu – str. Mircea Eliade.

Lucrările acestei etape vor consta în:
✅ Realizarea canalizației electrice în carosabil, trotuar și spațiu verde – legăturile între stâlpii de susținere a semafoarelor cu automatul de dirijare se vor efectua printr-o canalizație electrică subterană proprie;
✅ Schimbarea cablurilor de legătură a semafoarelor;
✅ Plantarea de stâlpi de semaforizare noi;
✅ Amplasarea de dispozitive acustice (pentru persoane cu dizabilități) si de dispozitive push-button (pentru confirmarea cererii de trecere a pietonilor), la fiecare intersectie de tip trecere de pietoni;
✅ Montarea de bucle inductive de trafic în carosabil, care să permită identificarea în mod real și instantaneu a numărului de vehicule care intră sau ies din intersecție. Aceste date permit automatelor de dirijare propuse a dota intersecțiile să creeze timpi de semaforizare funcție de condițiile de trafic și să optimizeze la maxim funcționarea intersecțiilor;
✅ Realizarea unei comunicații prin fibră optică între intersecții, ajutând astfel la realizarea undei verzi și la corelarea în timp real a intersecțiilor, precum și la crearea legăturii acestora cu Centrul de Comandă și Control;
✅ Branșarea la rețeaua electrică a fiecărei intersecții nesemaforizate.

Pentru lucrările aferente celor trei intersecții, termenul de execuție estimativ este de 3 luni, acestea fiind desfășurate pe timp de zi.

Conducătorii auto sunt rugați să circule cu prudență, pe perioada lucrărilor fiind posibilă o îngreunare a traficului rutier în zonă.