Luna trecută, un tânăr de 38 de ani a avut parte de un sfârșit tragic, după ce a căzut într-o groapă de canalizare lăsată descoperită de către angajații firmei SC Construcții Drumuri și Lucrări de Artă, una dintre firmele de casă ale primăriilor conduse de PSD. Tragicul eveniment a avut loc la Albota, iar responsabilii firmei au avut grijă ca, a doua zi după accident să împrejmuiască așa cum trebuie groapa respectivă. Redactorii noștri au discutat cu martorii întâmplării, dându-ne detalii importante despre modul cum autoritățile publice și patronii firmei au încercat mușamalizarea acestui eveniment. De altfel, tânărul a fost înmormântat cu ajutorul financiar oferit  de către mai mulți primari. Culmea, primari care colaborează foarte bine cu această firmă. De menționat este faptul că, în ultimele săptămâni, am încercat să cerem un punct de vedere și patronului firmei, Mihai Pîrvu, fără succes, însă!