Un accident rutier în care au fost implicate două mașini a avut loc în această dimineață pe strada Egalității, în municipiul Pitești. Un bărbat în vârstă de 26 de ani și un copil în vârstă de aproximativ 3 ani au fost transportați la spital. La fața locului au intervenit pompierii cu o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD, alături de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Argeș.

„Echipajele medicale au evaluat trei persoane. În urma monitorizării, două dintre acestea vor fi transportate la spital de către echipajul SAJ. Este vorba despre o persoană de sex masculin, în vârstă de aproximativ 26 de ani și un copil în vârstă de aproximativ 3 ani.
Pompierii asigură măsuri specifice de prevenire și stingere ale incendiilor”, transmite ISU Argeș.