Fostul atacant al lui FC Argeș, Andrei Nilă a fost numit în funcția de coordonator al grupelor pe copii și juniori născuți între anii 2014 – 2018 ARO Câmpulung. Sezonul trecut, Andrei Nilă, a fost unul dintre artizanii promovării echipei câmpulungene în Liga a III-a, reușind să marcheze  15 goluri. Foarte iubit de fanii lui FC Argeș, Andrei Nilă a demonstrat într-un timp scurt că se poate face fotbal de calitate și la echipe mai mici, dar cu management bun și oameni dedicați aceluiaș scop.

Reporter: Ce urmează acum după cooptarea în staff-ul echipei pe care ai și promovat-o?

Andrei Nilă: ”La început mi s-a părut greu ca antrenor la copii, dar când ai în sânge și ai pasiune reușești să faci lucruri bune. Părinții apreciează ce fac, iar copiii vin de drag. Ne-am agrenat într-un proiect frumos care este pe durată lungă, avem condiții foarte bune, se construiesc terenuri pentru copii și juniori. Am grupă de copii și la Pitești, peste 50 de copii care se antrenează la balon, și vin în continuare. Aro Câmpulung este o echipă privată cu oameni care trag în aceeași direcție și despre care veți mai auzi! Vrem să facem lucrurile altfel aici.”

Reporter: Andrei, tu ai fost unul dintre cei mai îndrăgiți jucători de a FC Argeș, suporterii te aclamau cu expresia ”Nilă, unul dintre noi!”, lucru pe care nu l-am mai auzit în ultimii ani. Ce crezi că se întâmplă la echipa pe care o iubim atâția?

Andrei Nilă: ”Am iubit și voi iubi toată viața FC Argeș, aici m-am format ca fotbalist, eu la FC Argeș mi-am făcut junioratul. Nu sunt eu în măsură să spun ce se întâmplă acolo, sunt multe dedesubturi, dar nu vreau să intru în amănunte. Ideea e că trebuie să tragă toți la aceeași cărută, să nu-și bată joc de acest club. Grupul contează cel mai mult, ca antrenor trebuie să știi să-ți atragi jucătorul. Schimbarea repetată de antrenori, jucători străini, diferențe financiare mari…normal că ies discuții. Grupul primează la orice sport colectiv, noi când eram la FC Argeș pe vremea lui Săndoi, lui Eduard, lui Eftime se crease un grup frumos, o echipă puternică. Spre final s-au mai stricat lucrurile când și-au băgat coada X și Y, dar noi ne dădeam cu fundul de pământ la propriu, atât cât puteam. Dar, se vedea atitudinea și respectam culorile alb-violet. Au venit jucătorii străini care stau cu căștile în urechi când le vorbește antrenorul în vestiar, au sărit să-i bată pe jucătorii români. Eu dacă mai eram la FC Argeș, veneam cu parul!”

Intrebat dacă ar mai intra în teren pentru FC Argeș, fostul atacant reacționează imediat: ”Aș mai juca o repriză ….împlinesc totuși 39 de ani!”

Alături de Andrei Nilă, în staff-ul clubului  ARO Câmpulung mai activează un fost jucător al FC Argeș, Daniel Bălașa.