In ultimele zile, la nivelul ABA Argeș-Vedea, a fost primit un număr mare de sesizari prin care cetățenii reclamă cazuri de blocare a scurgerii apei pe râuri, în diverse zone, cu scopul captării și irigării culturilor. Din această cauză, pe anumite zone, debitele au scăzut foarte mult, chiar până la secare.
Aceste obstrucționări amplifică foarte mult efectele severe ale secetei, dar împiedică și activitatea Administrației Bazinale de Apă Argeș-Vedea deoarece volumele evacuate din lacurile de acumulare/nodurile hidrotehnice nu mai ajung la toți beneficiarii instituției și astfel se creează situații greu de gestionat.
Astfel de cazuri au fost semnalate mai ales pe râurile Dâmbovița, Ciorogârla, Sabar, Potop, Vedea.
Informăm populația și reprezentanții unităților administrativ teritoriale (UAT-urilor) asupra interzicerii blocării scurgerii apei pe cursurile de râu (obligații stipulate în Legea Apelor).
Conducerea Administrație Bazinale de Apă Argeș-Vedea a dispus verificări de urgență pe râuri, în special în zonele agricole, acolo unde există suspiciuni de obstrucționare a cursului de apă cu scopul irigării culturilor, fără autorizații de gospodărire a apelor. În zonele în care se identifică astfel de situații, se vor aplica măsurile legale și se va dispune demolarea imediată a conctrucțiilor realizate.