Mai multe țări NATO din Europa trimit în aceste zile trupe în Groenlanda, după ce președintele american Donald Trump a reluat amenințările că vrea să preia controlul insulei arctice. Danemarca a avertizat că un atac asupra acestui teritoriu ar putea zdruncina NATO și și-a anunțat intenția de a-și întări prezența militară împreună cu aliații săi.
Germania va trimite 13 soldați într-o misiune de recunoaștere și explorare, potrivit DW.com, în timp ce Suedia trimite un număr nespecificat de soldați care vor participa la exercițiul Operation Arctic Endurance. Franța a anunțat că 15 soldați sunt deja în drum spre Groenlanda pentru același exercițiu, potrivit Il Sole 24 Ore, iar Norvegia trimite doi soldați. Chiar și Marea Britanie a trimis un militar în sprijinul Danemarcei. Rusia şi-a exprimat joi îngrijorarea cu privire la anunţul trimiterii de trupe NATO în Groenlanda, după o întâlnire la Casa Albă a oficialilor americani cu şefii diplomaţiilor din Groenlanda şi Danemarca, în contextul presiunilor pe care Donald Trump le face pentru a i se ceda insula arctică.