spot_img

Carmen Buliga

Este jurnalist și specialist în comunicare, cu experiență în presa scrisă, radio, televiziune și online. Are competențe în redactare, coordonare editorială, producție multimedia și promovare pe rețelele sociale. A colaborat cu Fotbal Club Argeș ca ofițer de presă și administrator de Fan Shop și a dezvoltat proiecte media independente, precum podcastul „Ora25”. De-a lungul carierei, a gestionat campanii de imagine și comunicare, relația cu presa, evenimente și campanii electorale, contribuind la transmiterea eficientă a mesajelor publice. A fost implicat(ă) și în campanii sociale, în parteneriat cu ONG-uri și autorități locale. Formarea sa include studii în jurnalism, marketing sportiv și engagement pentru cluburi profesioniste de fotbal, precum și atestatul de ofițer de presă oferit de Federația Română de Fotbal.

Bătăușii de la Hârsești, reținuți de polițiști. Azi vor fi prezentați Parchetului

Polițiștii Secției de Poliție Rurală Lunca Corbului au continuat cercetările într-un dosar penal înregistrat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire și alte violențe. Din cercetări,...

Majorarea salariului minim brut, publicata în Monitorul Oficial

Conform HG-ului publicat în Monitorul Oficial, luni, începând cu data de 1 ianuarie 2019, salariul minim brut se va majora la 2.080 Mai mult, pentru...

O bandă din Dacia oprită din cauza unui conflict social

În acest moment  angajații secției montaj de la Dacia Mioveni au oprit o banda de lucru într-un protest spontan. Muncitorii nu cer salarii mărite...

Elevii români, și câte 16 la un calculator în școală. Unde se situează Argeșul

Abandonul şcolar de 18%, slaba pregătire a profe­sorilor care intră în sistem, supraaglomerarea claselor la şcolile bune, dar şi condiţiile im­proprii de studiu (3.500...

Aflat în timpul serviciului la un accident, un pompier a fost lovit de o altă mașină

Sâmbăta seara, la Mărăcineni a avut loc un accident rutier care s-a soldat cu 3 victime. Mai mult, un pompier care asigura masurile necesare...

A început sezonul petardelor. Jandarmii au confiscat deja marfa ce se comercializa în centrul Piteștiului

Jandarmii argeșeni au depistat un bărbat și femeie având vârstele cuprinse între 30-40 de ani care dețineau ilegal în vederea comercializării mai multe pachete...

PNL Pitești a fost dizolvat

Adrian Miuțescu, președintele PNL Argeş a luat decizia de a dizolva Biroul Permanent Local al PNL Piteşti, condus de Radu Perianu. Intr-un comunicat de...

Video. Cât costă să-ți bagi clandestin rețea apă-canal fără să plătești factură. Vrăjile făcute de Apă Canal 2000 S.A. se pot lăsa cu…penal

De-a lungul timpului am atras atenția asupra neregulilor care se petrec la Societatea Apă Canal 2000 S.A. Pitești. In primul rând ne refeream la...

Piteștenii au decis – Ce nume a primit tigrișorul de la Grădina Zoo Pitești

Grădina Zoologică din Piteşti are, începând din luna august un nou membru. Este vorba despre un pui de tigru născut în captivitate şi ai...

Ca-n vremurile bune. Joi seara, echipa lui Schumacher și Cristi Bratu vs Adrian Neaga și Tănase

Campionatul Smart Cup Pitesti a ajuns la etapa a IX-a. Joi, cu începere de la ora 21.30 se va desfășura etapa a 9 a sezonului...