Fostul patron al publicației „Atac de Argeș” Florin Paraschivescu a fost condamnat la 6 ani și 8 luni de închisoare cu executare pentru șantaj. Paraschivescu i-ar fi șantajat pe primarul de la Albota, Ion Dumitru, pe Ion Georgescu (Mioveni) și pe cel din Bascov. De asemenea, Argentina Culcuș, fostul director al Centrului Cultural Mioveni a fost printre persoanele șantajate de Paraschivescu.
Hotărârea nu este definitiva:
Constată că infracţiunea șantaj în forma continuata prev de art. 207 al. 1, 2,3 Cod penal (comisă în perioada februarie-aprilie 2015, persoane vătămate fiind D.I, G.I , C.A, G.S , L.I ) se află în stare de recidivă postcondamnatorie față de pedeapsa de 2 ani stabilită prin Sentinţa penală nr. 1202/18.12.2012 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 București, rămasă definitivă la data de 03.01.2013. În baza art. 96 al.5 rap la art. 43 al.1 Cod penal, se adaugă la pedeapsa de 4 ani închisoare pedeapsa stabilită prin prezenta în cuantum de 2 ani și 8 luni închisoare, în final inculpatul executând pedeapsa totală de 6 ani și 8 luni închisoare în regim de detenție conform art. 60 Cod penal”, se arată în hotărârea Judecătoriei Pitești.