Începând cu 24 decembrie, vremea a intra într-un proces de răcire ce se va resimți cu precădere la valorile din cursul nopții, regimul termic devenind apropiat de cel normal în această perioadă din an în jumătatea de nord, dar menținându-se peste cel mediu climatologic în rest.
PROGNOZA METEOROLOGICĂ PENTRU INTERVALUL
23.12.2018 ORA 08 – 24.12.2018 ORA 08
Vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit pentru ultima decadă a lunii decembrie în cea mai mare parte a țării, dar în special în regiunile sudice și sud-vestice; temperaturile maxime se vor încadra între 2 grade în Maramureș, estul Transilvaniei și nordul Moldovei și 11 grade în sud-vestul Olteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între -3 și 3 grade. Cerul va avea înnorări în majoritatea zonelor. În vestul, centrul și nordul țării precipitațiile -predominant ploi- vor fi frecvente și izolat mai însemnate cantitativ. În restul teritoriului doar pe spații restrânse va ploua slab. În zona montană, la peste 1500 m, va ninge temporar, iar vântul va sufla tare, cu rafale de peste 80…90 km/h, viscolind sau spulberând ninsoarea și diminuând considerabil vizibilitatea; cu precădere în nordul Carpaților Orientali și în Munții Apuseni stratul de zăpada nou depus va fi mai consistent; la altitudini sub 1500 m precipitațiile vor fi mixte, iar intensificările de vânt la cote mult mai reduse. În zonele joase de relief vântul va sufla în general moderat. Date fiind temperaturile ridicate și precipitațiile sub formă lichidă, stratul de zăpada va scădea semnificativ în zonele de câmpie, deal și podiș, mai ales din vest și sud-vest, dar va fi în diminuare și la munte, la altitudini de sub 1400 m. Pe spații mici vor fi posibile depuneri de polei și vor fi condiții de ceață.
PROGNOZA METEOROLOGICĂ PENTRU INTERVALUL
24.12.2018 ORA 08 – 25.12.2018 ORA 08
Vremea va intra într-un proces de răcire ce se va resimți cu precădere la valorile din cursul nopții, regimul termic devenind apropiat de cel normal în această perioadă din an în jumătatea de nord, dar menținându-se peste cel mediu climatologic în rest. Pe parcursul zilei vor fi înnorări în majoritatea zonelor, precipitațiile se vor semnala pe arii extinse, iar cantitățile de apă vor fi local mai însemnate în special la munte și în sud-vest. Va ninge în zona montană, iar în regiunile din nordul și centrul țării treptat vor predomina ninsorile. În restul teritoriului vor fi mai ales ploi. În a doua parte a intervalului precipitațiile vor fi în diminuare și restrângere semnificativă. Izolat vor fi condiții de polei, iar pe timpul nopții local se va forma ghețuș. Vântul va avea intensificări la munte, cu viteze de peste 80…90 km/h pe creste unde va fi viscol, dar temporar, la cote mai reduse, și în celelalte zone. Temperaturile maxime se vor încadra între 0 și 8 grade, iar cele minime în general între -7 și 2 grade.
PROGNOZA METEOROLOGICĂ PENTRU INTERVALUL
25.12.2018 ORA 08 – 26.12.2018 ORA 08
În vestul, nordul și centrul țării, precum și la munte, vor fi înnorări persistente și local ninsori slabe, îndeosebi spre seară și noaptea. În restul teritoriului, cerul va fi variabil cu înnorări trecătoare și precipitații slabe, pe arii restrânse, cel mai probabil în sud-sud-est, la începutul intervalului. Vântul va continua să prezinte intensificări la munte, cu viteze mai mari în zona înaltă, spulberând zăpada, la cote mai reduse și în est și în sud-est, iar în celelalte regiuni va sufla slab și moderat. Temperatura aerului, în scădere, va avea valori maxime cuprinse între -4 și 4 grade și minime, în general, între -8 și -2 grade.