Dacă până acum, pietonii nu erau taxați pentru încălcarea regulilor, Codul Rutier pentru 2019 nu mai este atât de bland cu ei.
Potrivit noului Cod Rutier, pietonii sunt obligaţi, atunci când sunt în trafic, să circule pe trotuare sau, dacă acestea nu sunt disponibile în respectiva zonă, să circule pe acostament, adică pe marginea, de cele mai multe ori nepavată, a drumului. Lor le este interzisă circulaţia pe pistele de biciclete care sunt marcate corespunzător şi pe autostradă.
De asemenea, pietonii pot traversa un drum doar atunci când semaforul pentru ei este de culoare verde. Când culoarea verde a semaforului devine intermitentă înseamnă că semaforul urmează să afişeze semnalul roşu, iar pietonii trebuie să grăbească trecerea şi, dacă drumul are un refugiu central sau un spaţiu pe unde nu circulă maşinile, pietonii trebuie să aştepte acolo schimbarea culorii semnalului semaforului. Astfel, pietonii nu pot începe traversarea drumului atunci când semnalul de culoare verde al semaforului este intermitent sau atunci când semnalul este de culoare roşie.
Cei care nu respectă regulile de circulaţie pe drumurile publice vor fi sancţionaţi cu amenzi din clasa I de sancţiuni, adică vor primi două sau trei puncte-amendă. În condiţiile în care punctul-amendă are valoarea, în acest an, de 145 de lei, ei riscă o amendă cuprinsă între 290 şi 435 de lei.
O altă situaţie din acest Cod Rutier în care pietonilor le este interzisă traversarea este atunci când se apropie un vehicul al serviciilor de urgenţă (poliţie, pompieri etc) cu girofarurile şi sirena pornite. De asemenea, pietonii nu trebuie să traverseze prin spatele sau faţa vehiculelor orpite în staţiile mijloacelor de transport, decât dacă acolo există o trecere de pietoni, scrie avocatnet.ro.
Regulamentul de aplicare din noul Codului rutier stabileşte că pietonilor le este interzisă traversarea străzii prin alte locuri decât cele permise, ocuparea părţii carosabile pentru a împiedica circulaţia şi prelungirea timpului de traversare a unui drum public, oprirea sau întoarcerea pe trecerile de pietoni simple, adică cele nesemaforizate.
De asemenea, pietonilor le este interzisă traversarea unei căi ferate atunci când barierele sunt coborâte sau când sunt pornite semnalele acustice şi luminoase de la trecerea la nivel cu calea ferată. Atunci când traversează o cale ferată, pietonii trebuie să se asigură că nu vine niciun tren din nicio direcţie.
Pietonii ar trebui să ştie că şi ei, alături de conducătorii auto, au obligaţii legate de semnalizările poliţiştilor aflaţi în intersecţii. Astfel, aceştia trebuie să respecte indicaţiile poliţistului care dirijează circulaţia şi trebuie să traverseze drumul, să grăbească traversarea acestuia sau să se oprească la semnalele poliţistului.
Suplimentar, pietonii care sunt nevoiţi să circule noaptea pe partea carosabilă a drumului, deoarece nu există trotuare sau acostament în zonă, trebuie să aibă aplicate pe haine elemente fluorescent-reflectorizante sau să aibă asupra lor o sursă de lumină, vizibilă din ambele sensuri., informează bugetul.ro.