Conform Hotnews DNA a început, pe 8 februarie, urmărirea penală în cazul utilizării subvențiilor primite de PSD în alte scopuri decât au fost declarate. Dosarul constituit de procurorii anticorupție vine în contextul în care în spațiul public au apărut informații că trezorierul PSD, Mircea Drăghici, ar fi folosit bani din subvenția partidului pentru achiziționarea unor mașini pe care le folosesc el și soția sa.
De asemenea, bani ar fi fost direcționați către firme ale jurnaliștilor de casă ai PSD. În ciuda acestui fapt, Mircea Drăghici a fost validat de PSD pentru postul de președinte al Autorității Electorale Permanente (AEP), instituție de la care DNA a cerut, pe 11 februarie documente referitoare la subvenția PSD. Contactat de HotNews.ro, Mircea Drăghici a declarat că nu are cunoștință de o astfel de anchetă.
În noiembrie anul trecut, Guvernul PSD l-a propus pe Mircea Drăghici la ministerul Transporturilor, președintele Klaus Iohannis refuzând numirea acestuia în funcție.
Pe 4 ianuarie, Newsweek publică un material în care susține că trezorieul PSD, Mircea Drăghici , ar fi folosit peste 1.8 milioane de lei bani publici din subvenția primită de PSD de la AEP pentru achiziționarea a trei mașini pe care le folosește el și soția sa.
Pe 16 februarie Mircea Drăghici își retrage candidatura pentru Transporturi, iar pe 19 februarie este validat în CEx pentru funcția de președinte al Autorității Electorale Permanente.
„Eu nu știu să existe o astfel de anchetă. Cei care știu, îi invit să și probeze acest lucru. Repet, nici eu, nici colaboratorii noștri nu au cunoștință de așa ceva”, a răspuns, printr-un mesaj, Mircea Drăghici întrebărilor HotNews.ro.