Greenpeace a publicat un raport privind tăierile ilegale din pădurile din România, amenzile date, material confiscat. Județul Argeș se află în top la numărul de contravenții aplicate și valoarea acestora, dar ocupă și primul loc și la numărul de infracțiuni constatate. Împreună Argeș, Mures și Maramures totalizează 15,68%, din infracțiunile constatate la nivel național.
Conform studiului Greenpeace cu privire la evoluția suprafeței acoperite de păduri din România pentru intervalul 2000 – 2011, aproximativ 360.000 ha au fost despădurite sau degradate. O actualizare din 2015 a hărții arată că ritmul degradării pădurilor s-a menținut la același nivel. Studiul de față continuă activitatea de monitorizare pe care Greenpeace România a început-o în 2009 prin publicarea unor rapoarte despre tăierile ilegale de arbori6 . Studiul centralizează și analizează datele oficiale despre cazurile de tăieri ilegale identificate și investigate de autorități. Este important de menționat faptul că Inventarul Forestier Național7 indică pentru perioada 2008 – 2014 un volum anual al tăierilor ilegale de 8,8 milioane m3. La nivelul anului 2017 au fost identificate 12.487 de cazuri de tăieri ilegale la nivel național, ceea ce reprezintă o medie de 34 de cazuri/zi, în creștere cu 32% față de anul anterior.
Primele 10 județe după numărul de cazuri de tăieri ilegale, în anul 2017
Cele mai multe cazuri de tăieri ilegale au fost identificate, ca și în anul anterior, în județele: Mureș – 1.511 cazuri (12%), Brașov – 762 de cazuri (6%) și Olt – 730 de cazuri (6%), iar cele mai puține au fost înregistrate în județele Ialomița și Ilfov – câte 22 de cazuri în fiecare județ, respectiv Brăila – 14 cazuri. Se observă, că față de anii precedenți, când județul Argeș conducea la tăieri ilegale, conform raportului acestui ONG, nu ne mai situăm printre primele județe.
Primele 10 județe după numărul de infracțiuni, în anul 2017
În ceea ce privește gravitatea faptelor, la nivelul anului 2017 s-au înregistrat 8.461 de infracțiuni, în creștere cu 62,02% față de anul 2016, când se înregistrase o scădere cu 47% față de anul anterior. Cele mai multe infracțiuni provin din județele: Argeș – 458 de infracțiuni, Mureș – 449 și Maramureș – 420, împreună cele 3 județe totalizând 15,68%, din infracțiunile constatate la nivel național.
Primele 10 județe după numărul de contravenții, în anul 2017
În cursul anului 2017 au fost aplicate 19.824 de contravenții, cu 10,97% mai puține decât în anul anterior. Cele mai multe dintre acestea au fost înregistrate în județele Vrancea – 1.693, Mureș – 1.647 și Argeș – 1.545. Cele trei județe totalizează 24,64% din contravențiile aplicate la nivel național.
Primele 10 județe după valoarea sancțiunilor, în anul 2017
La nivel național au fost aplicate sancțiuni în valoare de 42.289.200 lei, cu 27,99% mai mult decât în anul anterior. Cea mai mare valoare totală a sancțiunilor a fost înregistrată în județele Mureș – 3.282.800 lei, Olt – 3.185.800 lei și Argeș – 2.658.500 lei, cele trei județe totalizând 21,58% din valoarea tuturor sancțiunilor aplicate la nivel național.
Primele 10 județe după valoarea prejudiciului, în anul 2017
Valoarea prejudiciului înregistrat în anul 2017 ca urmare a tăierilor ilegale de arbori se ridică la 41.546.406,87 lei la nivel național, în creștere cu 5,25% față de anul anterior. Valoarea prejudiciului mediu/caz este de 3.327 lei. Cele mai mari prejudicii se înregistrează, ca și în anul anterior, în județul Maramureș – 14.270.960,86 lei, ceea ce reprezintă 34,35% din valoarea prejudiciului înregistrat la nivel național. Tot în județul Maramureș s-a înregistrat și cea mai mare valoare a prejudiciului mediu/caz, de 35.063 lei, de circa zece ori mai mare decât prejudiciul mediu/caz la nivel național.
Raportul integral, aici