Fondurile europene obtinute si implementate, implica asumarea de catre operatori a obligatiilor referitoare la functionarea, mentinerea si probarea perfomantelor tehnice ale obiectivelor si/sau sistemelor finantate, implicit a indeplinirii indicatorilor de performanta financiara rezultati din corecta exploatare si functionare a acestora! Este lesne de inteles ca principala obligatie consta in rezultarea/ generarea sumelor aferente acestor actiuni de exploatare, functionare si intretinere a infrastructurii finantate, inclusiv probarea acestora, astfel incat investitia realizata sa fie in concordanta cu normele legale si in final sa genereze si profit.
Modul de intelegere a managementului de catre actuala conducere a Societatii Apa Canal 2000 S.A Pitesti a constat, in aceasta perioada, in oprirea functionarii obiectivelor finantate, neexploatarea lor sau mai grav exploatarea defectuoasa totul pentru a realiza economii, actiune pe care unii sa o numeasca, mai apoi, profit. Stim că societatea a obținut anul trecut titlul de cea mai profitabilă din țară. Modul in care s-a procedat este dezastruos, și poate atrage o corectie din partea Uniunii Europene de 100%, iar ceea ce se numeste profit s-ar putea transforma rapid in faliment!
Un exemplu de obiectiv nou realizat este Statia de Epurare Ape Uzate Topoloveni, investitie ce se ridica la peste 7.000.000 lei. Intr-un articol anterior se facea referire la un alt obiectiv apartinand Pitestiului in valoare de cca. 8.000.000 lei care se afla in aceeasi stare.
Despre acesta exista informatii certe ca nu a functionat inca de la data receptiei finale, nefiind pus in functiune niciodata IN NUMELE MANAGENTULUI PERFORMANT (n.r. ca si altele)! In acest caz probarea informatiilor se poate face atat de facil, incat si debutantii intr-ale managementului ar ramane uimiti, dar nu de solutii, ci de modul în care s-a efectuat. Numai să se vrea.
Lista poate continua cu Statia de Epurare Pitesti, a carei valoare finantata ca investitie ne este teama sa o pronuntam! Nu vrem sa ne gandim la sanctiuni, intrucat in cazul acestui obiectiv s-a beneficiat de concursul altor factori interni si externi. Oare SC APA CANAL 2000 SA se pregateste de petit, se vrea maritata si cu zestre?! După direcția în care se îndreaptă lucrurile, va fi maritata fara zestre, ba chiar datoare! Asa poate fi usor de achizitionat. Prietenii stiu de ce si de catre cine! Cei care conjugă la acest demers joaca însă un rol mai mic, decât lasă să se înțeleagă.