Luni a avut loc reuniunea de lot a clubului FC Argeș, sub coordonarea lui Nicolae Dică, dar și o conferință de presă la care a participat și președintele clubului, Cristian Gentea. Acesta a venit la întâlnire direct de la București cu Certificatul de înregistrare fiscală, care ne dă dreptul la promovare după înființarea asociației Clubul Sportiv Campionii Fotbal Club Argeș.
”Am o surpriza pentru dumneavoastră. Acum vin de la București și am în mana Certificatul de înregistrare fiscală, le am spus și celor de la minister ca nu plec de acolo fără el. În momentul de față, având și acest certificat, 90%din acte sunt depuse la FRF. Certificatul va fi depus mâine. M-a sunat și domnul Ilinca, vrea să stăm de vorbă. Și eu vreau.”
Noul antrenor al lui FC Argeș, Nicolae Dică a concluzionat ”Va fi un campionat echilibrat”.
La reunirea lotului s-au prezentat 19 jucători, inclusiv cei 6 fotbaliști transferați în această vară, dar și trei tineri de la Centrul de Copii și Juniori Leonte Ianovschi: ”Sunt jucătorii pe care i-am adus în această vară. Îi știți și voi pentru că întotdeauna când am adus un jucător am și făcut public acest lucru. Este clar că mai îmi doresc acum anumiți jucători. Gândirea mea este să mai aduc doi jucători născuți 2000 sau 2001. Aici mă refer la un portar și la un jucător de câmp și cred că zilele următoare vor ajunge la echipă. Apoi urmează să mai aduc 4-5 jucători cu experiență. Sper să reușesc să-i aduc pentru că până acum am avut discuții cu ei, dar din păcate 70% din ei, ni i-a luat Petrolul care oferă niște salarii fabuloase, ceea ce noi nu putem în acest moment. Vom încerca să aducem jucătorii în care eu am încredere, jucători de caracter și să fac un grup unit. O promovare cu FC Argeș din primul an este echivalentă cu 3 titluri cu Steaua. E foarte greu,dar nu imposibil. Ne luptăm cu echipe care au bugete foarte mari. Petrolul, UCluj, Rapid, UTA, Buzăul, sunt echipe cu care ne vom lupta la promovare, echipe care au jucători cu experiență, care au fost la Liga 1. Va fi o lupta foarte grea, dar nu trebuie să uitam și de celelalte echipe. Va fi un campionat echilibrat!”.
La ora 18.00, 19 jucători care au semnat până acum au intrat pe teren, la primul antrenament. Aceștia au fost primiți de suporteri, dar și de galerie care a afișat un banner pe care scria LIGA 1 NE AȘTEAPTĂ!
Lotul prezent la reunire:
Portari: Octavian Popescu, Eduard Sanda(Centrul de Copii și Juniori Leonte Ianovschi)
Jucători de câmp: Ionuţ Năstăsie, Vasile Buhăescu, Ionuţ Şerban, Dănuţ Şerbănică, Andrei Panait, Costinel Tofan, Bogdan Vişa, Tavi Popescu, Catalin Barbu şi Dorinel Oancea.
Noutăți: fundaşii Robert Dănescu şi Denis Brânzan, atacantul Andrei Blejdea, toţi trei de la Pandurii Târgu Jiu, portarul Sebastian Iulian Agachi venit sub formă de împrumut de la Viitorul Constanţa, mijlocaşul central David Angelo Cocian de la Unirea Tășnad, mijlocașul Nicolae Mușat (ex. Daco Getica București), Ionuț Oprescu, Eduard Niță (juniori de la Centrul de Copii și Juniori Leonte Ianovschi).