La peste doi ani de la începerea construcției noii piețe din Trivale, în toamna aceasta va fi dată în folosință, în sfârșit… Numai că, în buna tradiție românească, inaugurarea ei se va face cu scandal. Comercianții care au avut spații acolo de foarte mulți ani sunt revoltați de ceea ce intenționează primăria să facă. Mai exact, când s-a dărâmat vechea piață, precupeților li s-a promis că vor avea întâietate în repartizarea standurilor. Așa că, aceștia, în număr de aproximativ 40 de persoane au depus solicitările care ar fi trebuit să fie o simplă formalitate. Supriză, pe lângă cele 40 de cereri, au mai apărut încă 60, în total 100. Fostii comercianți se tem că repartizarea spațiilor se va face după alte criterii, decât cele promise la început, mai ales că nu se va organiza licitație.
Acasă Administratie Foștii comercianți din piața Trivale, păcăliți de primărie? Cum se vor atribui...