Așa cum intuiam și anunțam, patronii de la Grupul DanBred din Slobozia, un ”grup” închis și misterios își vor spori veniturile cu 4, 5 milioane de euro, după ce au ucis aproximativ 30 000 de porci. Motivul? Apariția pestei porcine, deși la nicio altă gospodărie din localitate nu s-a înregistrat vreun caz asemănător. Cu toate acestea, la DanBred se ucidea pe capete și rapid. Foarte rapid. Surse din cadrul comunității ne-au declarat că porcii ar fi fost sănătoși și că angajații le dădeau anumite substanțe pentru a-i ucide în masă. Mai mult, Direcția Veterinară Argeș admite că nu fost descoperită cauza apariției pestei porcine la cele două ferme DanBred.
Subiectul masacrului porcilor de la Slobozia este tratat pe larg și de ziariștii de la Atitudine în Argeș, material pe care îl vom prelua integral mai jos.
Pesta porcină a făcut ravagii la două dintre fermele danezilor de la DanBred, din comuna argeșeană Slobozia. Peste 29.000 de porci au fost uciși și îngropați. Grupul DanBred a rămas cu o singură fermă neafectată, în care se găsesc aproape 30.000 de capete.
La sfârșitul lunii octombrie și începutul lunii noiembrie, două dintre cele trei exploatații comerciale care aparțin societății DanBred Argeș au fost afectate de virusul pestei porcine. Pentru că cele două ferme se aflau gard în gard, inevitabilul s-a produs, iar virusul s-a răspândit în ambele exploatații. Din prima fermă au fost uciși și îngropați 20.140 de porci, iar din cea de a doua 9.145 de porci.
Despăgubiri pentru porci și furaje
Prin decizia prefectului județului Argeș s-a constituit o Comisie de evaluare care a stabilit la cât se ridică valoarea despăgubirilor. Din comisie au făcut parte reprezentatul Instituției Prefectului, al Direcției Agricole, al DSVSA-ului și al Primăriei Slobozia. Despăgubirile se vor acorda în baza evaluărilor realizate de către Comisia de evaluare care a analizat şi aprobat valoarea de înlocuire a animalelor în funcţie de: valoarea genetică, valoarea zootehnică, sex, vârstă, greutate, starea fiziologică, categoria de producţie, preţul pieţei, la data când a avut loc acţiunea de lichidare a focarului de boală.
Trebuie precizat că în cazul grupului de ferme DanBred urmează a fi acordate despăgubiri atât pentru animale cât și pentru furaje. „Despăgubirile se acordă atât pentru animalele ucise în cazul măsurilor care se întreprind pentru lichidarea rapidă a focarelor de boală, cât şi pentru pagube colaterale. În cazul pestei porcine africane, este interzisă valorificarea produselor şi subproduselor de la animalele tăiate, ucise sau altfel afectate”, se arată într-un comunicat emis de ANSVSA.
Conform informațiilor furnizate de dr. Daniel Lupu, directorul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Argeș, în cadrul Comisiei de evaluare au fost stabilite următoarele despăgubiri pentru cele două ferme:
- în prima fermă afectată, în care au fost uciși și îngropați circa 20.140 de porci, comisia a stabilit despăgubiri de 13.998.094 lei pentru animalele sacrificate și 13.963,84 lei pentru furaje.
- în a doua fermă afectată , în care se găseau 145 de porci, comisia a stabilit despăgubiri de 7.251.074 lei pentru animale și 84.961 lei pentru furaje.
Grupul de ferme DanBred Slobozia urmează să primească de la Agenţia Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor suma totală de 21.348.092,84 lei (echivalentul a peste 4,54 milioane de euro) dintre care despăgubiri pentru porci – 21.249.168 lei și pentru furaje – 98.924,84 lei. Pentru investitorul de la Slobozia pierderile sunt foarte mari, în ciuda despăgubirilor pe care urmează să le primească. Pentru cei 29.285 de porci uciși, în urma apariției pestei porcine la cele două ferme ale grupului DanBred, urmează a se primi despăgubiri în valoare totală de 21.249.168 lei. La un calcul simplu, reiese că pe cap de porc (indiferent de vârsta, greutate etc.) se va plăti o sumă de aproximativ 725 lei.
Nu a fost descoperită cauza apariției pestei porcine la cele două ferme DanBred
Până în prezent nu s-a stabilit cauza izbucnirii pestei porcine la cele două ferme ale societății DanBred Argeș. „Cauzele nu au fost descoperite”, ne-a precizat dr Daniel Lupu, directorul DSVSA Argeș. De asemenea, acesta ne-a precizat că la cea de-a treia fermă a societății, aflată la 6 km distanță de cele afectate, nu sunt probleme. În mediul argeșean, subiectul apariției virusului în mijlocul fermelor DanBred a fost pe larg dezbătut.
„Nu s-a înregistrat niciun focar în zona de proximitate a acestei ferme. Nici în Ștefan cel Mare, nici în Slobozia, nici în comuna Mozăceni și nici în celelalte două comune limitrofe din județul Dâmbovița. Faptul că s-a întâmplat într-o fermă nouă care are activitate de 6 ani cred că ar fi cazul să pună mari semne de întrebare la nivelul cercetării pentru că este o cauză care nu a fost bine delimitată, mai ales pentru fermele mari. La această fermă existau zone de maximă securitate și biosecuritate”, preciza prefectul Emilian Dragnea în ședința de Colegiu prefectural din luna octombrie.
Deși măsurile de protecție au fost și sunt foarte stricte la aceste ferme, virusul iată că a făcut prăpăd printre animale. În spațiul public au fost lansate ipoteze numeroase, de la sabotaj economic și până la șobolani care au venit din pădure în interiorul fermei. Cert este că ancheta în privința acestui aspect se află în derulare, iar specialiștii DSVSA Argeș continuă să investigheze această situație.
Foto Ionel Chiriac, director DanBred