Zbatere mare la PNL Argeș pe împărțirea funcțiilor. Cum PSD se pare că va pierde, după guvernare, și alegerile de duminică, pentru președinția țării, lupii galbeni, și nu ne referim aici la echipa Petrolul Ploiești, simt miros proaspăt de funcții. După duelul pentru șefia Prefecturii Argeș, care se dă între Gabriel Vasilescu și Sorina Marin, a apărut o nouă luptă internă – între profesorul Florin Gardin și colegii de partid. Surse din anturajul PNL Argeș, susțin că Gardin își mai dorește un mandat de general al Inspectoratului Școlar Județean, dar nu se bucură nici de încurajarea partidului, și nici de susținerea cadrelor didactice. Gardin a mai fost șef al învățământului argeșean care acum este condus de Dumitru Tudosoiu, membru PSD Pitești.
In altă ordine de idei, colegii din PNL, îi reproșează scorul scos de Klaus Iohannis în primul tur al alegerilor, la Căteasca, unde de campanie s-a ocupat același Florin Gardin. Iohannis a scos doar un procent peste Dăncilă, în condițiile în care localitatea are primar PMP.