Joi seara a avut loc ședința Consiliului Local Pitești în cadrul căreia s-a aprobat și bugetul orașului pe 2020, dar nu însă fără momente tensionate. În primul rând liberalii au anunțat din start că nu vor vota bugetul, dar contre au existat chiar și între consilierii PSD. Spre exemplu, pesediștii s-au certat pe cultură, mai exact pe bugetele alocate Filarmonicii și Centrului Cultural Pitești. Viceprimarul Sorin Apostoliceanu a propus micșorarea celor 2 bugete subliniind că este inadmisibil ca Filarmonica să aibă  peste 5 milioane iar repararii străzilor au fost alocate doar patru milioane și ceva, moment în care a sărit ca ars celălalt vice, Laurențiu Zidaru. Cu atac direct la colegul de partid, Cristian Gentea, șeful clubului FC Argeș  cu toate secțiile sale, Zidaru propune să se taie de la sport. Reacția lui Gentea a fost pe măsură: “Nu înțeleg de ce sare acum domnul Zidaru, mai ales că domnul primar a spus că este de acord cu toate amendamentele.”

Este chemat la raport și Jean Dumitrașcu directorul Filarmonicii, o instituție cu salarii extrem de mari. Doar că până la urmă nu i s-a mai dat cuvântul, moment în care Sorin Apostoliceanu i-a strigat: ”Poate să facă un articol pe site-ul său de știri!” (N.R Asupra lui Jean Dumitrașcu planează suspiciunea că deține un site de știri pe care a încheiat contracte cu primăria a cărui angajat este). Până la urmă, bugetele Filarmonicii și Centrului Cultural au trecut însă cu sume ceva mai mici. Și bugetul FC Argeș a fost aprobat toți consilierii susținând că echipa trebuie ajutată să ajungă în LIGA1. Revenind la diferențele financiare dintre angajații de la Filarmonică și cei de la FC Argeș, secția fotbal. Un instrumentist câștigă peste 8 000 de lei, având câteva concerte pe lună. Magazionerul de la stadion care vine în fiecare zi la 6 dimineața pregătind echipamentele jucătorilor, spălând, călcând, arajând totul la liniuță, ținând practic echipa în spate are un salariu de 2 000 de lei. Mai este de menționat că angajatul pe care l-am luat ca exemplu aleatoriu vine în fiecare weekend la stadion pentru că echipa are antrenamente și meciuri!!! Așa că, tăiați bine de la sport și mai puneți ceva la salariile celor de la Filarmonică, un simbol al culturii naționale așa cum FC Argeș nici nu visează să ajungă vreodată.