Avocatul Poporului, în calitate de garant constituțional al drepturilor și libertăților fundamentale, îi solicită Președintelui României să declare starea de urgență, iar Parlamentului României să o încuviințeze, se arată într-un comunicat oficial al Instituției.
Până acum, în România au fost confirmate oficial 48 de cazuri de infectare cu coronavirus, dintre care șase s-au vindecat. Alte 1450 de persoane sunt în carantină.
nstituirea stării de urgență ar duce la suspendarea mai multor drepturi cetățenești, dar și la imposibilitatea dizolvării Parlamentului până la încetarea stării. O eventuală instituire a stării de urgență ar face deci imposibilă încercarea lui Iohannis de a declanșa alegerile anticipate, scrie G4Media.
Comunicat oficial:
Avocatul Poporului solicită instituirea stării de urgență, în contextul epidemiei de Coronavirus
Avocatul Poporului, în calitate de garant constituțional al drepturilor și libertăților fundamentale, luând act de măsurile administrative adoptate în ultimele zile în acțiunea de combatere a răspândirii virusului Covid – 19 solicită Președintelui României să declare starea de urgență, iar Parlamentului României să o încuviințeze, în conformitate cu art. 93 alin.(1) și (2) din Constituția României.
Nu punem în discuție oportunitatea măsurilor luate până acum, necesitatea restrângerii unor drepturi, dar acest lucru este obligatoriu să se întâmple așa cum prevede legea fundamentală în cazul situațiilor excepționale. Acestea sunt exigențele statului de drept, în care restrângerea unor drepturi și libertăți nu poate fi făcută decât în condițiile art. 53 din Constituția României.
România are legislație în materie, respectiv O.U.G. nr. 1/1999, iar prevederile acestui act normativ trebuie respectate întocmai.
Sursa Biziday