Parlamentarii PSD au depus în Parlament un proiect de lege care prevede ca statul să acopere 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat de salariați în cazul suspendării temporare sau reducerii activității din cauza decretării stării de urgență pe fondul pandemiei de coronavirus.
“Conform proiectului, salariații trimiși în șomaj tehnic vor primi 75% din salariul de bază sub forma unei indemnizații neimpozabile plătită din bugetul asigurărilor sociale de stat pe toată durata menținerii stării de urgență.
De asemenea, persoanele care vor primi indemnizația de 75% vor fi scutite pe o perioadă de 3 luni de la plata contribuțiilor de asigurări sociale datorate potrivit legii.
Este nevoie de măsuri curajoase și decisive pentru salvarea economiei și a locurilor de muncă!“, afirmă Simona Bucura Oprescu, deputat, secretar executiv al PSD Argeș.