O parte a locatarilor de pe strada Frasinului, cartierul Trivale, este revoltată din cauza deciziei Consiliului Local Pitești de a demola garajele din zonă. Oamenii spun că au fost construite cu aprobare, plătesc chirie și impozit și nu sunt de acord cu transformarea locului în șantier. Mai mult, ei susțin că deși au fost la primărie și la Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului Pitești, nu au fost luați în considerare: ”Fostul director, Dumnezeu să-l ierte, Zichil, m-a trimis să urlu la lună!”, declară unul dintre deținătorii de garaj.

Contactat telefonic, primarul Cornel Ionică a declarat: ”Este o hotărâre de Consiliu Local, aici va fi construită o parcare supraetajată ce va deservi toată populația din zonă. Acele garaje au fost construite imediat după 1989 și știm cu toții cum se construia atunci, fiecare ce voia. Nu se va face nici bloc, nici LIDL așa cum s-a speculat, ci o parcare pentru toată lumea.”
Nemulțumiți de răspunsul primarului, deținătorii de garaje spun că se vor adresa și prefectului.
In zonă există și piscina publică, lucru care sufocă traficul în perioada verii.