Polițiștii de combatere a criminalității organizate și procurorii D.I.I.C.O.T. din Pitești au documentat activitatea infracțională a trei tineri, în cadrul unui dosar de trafic de minori și șantaj.
În această dimineață, polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, sub coordonarea unui procuror din cadrul D.I.I.C.O.T. – S.T. Pitești, cu sprijinul jandarmilor argeşeni, au efectuat 4 percheziții domiciliare, dintre care una în Câmpulung, două în comuna Mihăești și una în Schitu-Golești la locuințele persoanelor în cauză.
În urma percheziţiilor, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, telefoane mobile, un laptop, precum și alte obiecte cu valoare probatorie.
Din cercetări a rezultat că, în perioada septembrie 2019 – februarie 2020, un tânăr, de 20 de ani, din Câmpulung, ar fi constrâns o minoră, de 16 ani, să practice prostituția.
Ulterior, aceasta ar fi fost șantajată de alți doi tineri, de 21 și 22 de ani, ambii din Mihăești, în scopul obținerii de foloase patrimoniale, cei doi amenințând cu postarea în mediul on-line a unor filmări cu conținut sexual explicit.
Șase persoane au fost conduse la audieri.
După administrarea probatoriului, cei trei au fost reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.