Șoferul camionului care a provocat tragicul accident de la intrarea pe autostrada A1, unde o femeie și o fetiță de aproape 2 ani din Cluj- Napoca și-au pierdut viața, a fost reținut de polițiști. Bărbatul a încercat să întoarcă pe contrasens blocând atât banda 1 şi 2, cât şi banda de urgenţe. Un autoturism, care circula spre sensul către București nu a putut evita impactul, trecând pe sub partea din spate a remorcii camionului.
Din cercetările efectuate de poliţiştii din cadrul Biroului de Poliție Autostrada A1 s-a stabilit şi că bărbatul de 49 de ani, din comuna Vadu Moldovei, judeţul Suceava, care conducea TIR-ul, avea montat un dispozitiv pe aparatul tahograf, care împiedica înregistrarea timpilor de odihnă și de conducere. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.
După administrarea probatoriului, bărbatul de 49 de ani, din comuna Vadu Moldovei, județul Suceava, a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de mâine să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Totodată, acesta a fost și sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 9.000 de lei, conform OG 37/2007, de către reprezentanții Inspectoratul de Stat pentru Control al Traficului Rutier, pentru folosirea dispozitivului ce împiedica înregistrarea timpilor de conducere şi de odihnă de către aparatura tahograf, se arată într-un comunicat emis de Inspectoratul de Poliție Județean Argeș.