Ieri, poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Piteşti au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de viol, şi au reţinut un bărbat de 59 de ani, din Poiana Lacului.
Din cercetări s-a stabilit că, în decursul mai multor ani, bărbatul ar fi întreţinut relaţii sexuale cu fiica sa, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a acesteia.
După administrea probatoriului, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, cu propunere de luare a unei măsuri preventive, potrivit unui comunicat emis de Inspectoratul de Poliție Județean Argeș.