În urma unor discuții, USR și PNL Argeș au agreat un protocol la nivel județean, sprijinindu-se acolo unde se vor forma majorități. Mihai Mihăilescu, propunerea USR pentru funcția de viceprimar al orașului Pitești, a declarat pentru stiridepitesti.ro: „Vom avea un viceprimar USR și un viceprimar PNL. Noi am spus foarte clar să nu fie Apostoliceanu. Nu vom trece peste această linie pe care am trasat-o”.

De asemenea, acesta a mai declarat că PNL nu a făcut cunoscută propunerea sa pentru funcția de viceprimar, încă purtându-se discuții în acest sens. Ionuț Moșteanu, candidatul USR pentru Primăria Pitești, a afirmat pe întreaga perioadă a campaniei că nu va susține un fost membru PSD, acesta fiind și motivul pentru care cele două partide nu au făcut o alianță de dreapta și în Argeș, așa cum s-a întâmplat în alte județe.