in fața unei creșteri scăpate de sub control a numărului cazurilor COVID-19, Guvernul Orban ia decizii la grămadă, lovind în micii producători: închide piețele, dar lasă deschise supermarketurile.
Piețele în aer liber, singura portiță lăsată deschisă agriculturii de subzistență, sunt prea puține pentru a asigura un spațiu suficient de desfacere celor peste 8.000 de legumicultori și mai mult de 30.000 de horticultori, care, și așa, au fost greu încercați în acest an de seceta severă, în condițiile în care mulți dintre ei n-au primit niciun leu drept despăgubiri pentru culturile compromise.
Închizând piețele, dar lăsând hipermarketurile deschise, nu numai că nenorocești acest segment de agricultură, dar nici nu rezolvi problema invocată ca argument pentru o asemenea măsură. Un raționament simplu arată că, pentru a-și aproviziona cămara, acei cumpărători care preferau piețele se vor orienta, evident, către hipermarketuri, aglomerându-le suplimentar. Dincolo de asta, închiderea mai devreme a acestor mari centre comerciale, atrage o înghesuială mai mare în orele de funcționare rămase, ceea ce înseamnă riscuri de infectare mai mari. Altfel spus, cumpărătorul nu se va îmbolnăvi la piață, ci se va contamina la hipermarket! Singura problemă “rezolvată” e suprimarea, fără avertisment, fără timp de reacție și fără vreo soluție alternativă, a micilor producători.
Realizat de MBC News Press la comanda PSD – Organizatia Județeană Argeș, cod unic de identificare mandatar financiar: 11200020