Candidat PSD Argeș pentru Camera Deputaților, dr. Remus Mihalcea, managerul Spitalului Colentina din București, a ajutat de-a lungul carierei mulți argeșeni. Are 35 de ani și a fost medic la Spitalul Județean Argeș, la Spitalul de Pediatrie din Pitești, la Spitalul din Curtea de Argeș și la Colentina acolo unde ocupă și funcția de manager. Remus Mihalcea s-a pus tot timpul în slujba oamenilor. A reușit sa facă performanță acolo unde a activat și declară că și în Parlament nu vrea să facă altceva decât ceea ce a făcut până acum: să schimbe lucrurile în bine.
„Peste tot pe unde am trecut, am încercat să schimb lucruri în bine în limita posibilităților. Am pus la punct secții, le-am dotat, am adus specialiști… Asta vreau să fac și de aici înainte alături de colegii mei. Este foarte important ca și cei din generația mea să se implice activ. Dacă noi nu ne implicăm, dacă vom lăsa problemele să treneze și cei care vor veni după noi vor întâmpina aceleași dificultăți. Următoarele generații nu trebuie să se mai confrunte cu o infrastructura săracă, cu lipsa de aparatură, cu lipsa de motivație.
Îmi doresc ca reforma în sănătate să aibă la bază siguranța pacienților dar și a cadrelor medicale. Vreau să lupt în Parlament pentru ca România să nu mai treacă niciodată printr-o criză în care viața oamenilor poate fi o loterie. Voi face tot ce pot ca pacienții să nu mai trăiască cu teama că în spitalele din țara noastră nu există condiții pentru tratarea afecțiunilor la un nivel înalt, ca în Europa. Prioritatea mea, atât ca medic, cât și ca reprezentant al cetățenilor în Parlament, va fi dezvoltarea infrastructurii și a serviciilor medicale din Argeș.
Am venit hotărât să fac treabă, alături de colegii mei. Ca medic tratezi pacientul, dar în forurile decizionale ai instrumentele necesare pentru a trata și sistemul.
Îi îndemn pe toți argeșenii să iasă la vot. Fără o majoritate nu vom putea pune în practică nimic din ceea ce ne-am propus. Îi sfătuiesc pe concetățenii mei să voteze responsabil, să se gândească la sănătatea lor și la locurile de muncă.”, a declarat medicul Remus Mihalcea.
Articol comandat de Partidul Social Democrat, Organizația Județeana Arges, cod unic de identificare mandatar financiar: 21200019, publicat de SC.MBC NEWS PRESS.