Societatea Apă Canal 2000 S.A. a intensificat campania de identificare şi sancţionare a consumatorilor care fraudează consumul de apă.

Astfel, după ce în primele două luni ale anului 2021 au fost identificaţi trei agenţi economici – două spălătorii auto şi un restaurant, care deţineau instalaţii clandestine de ocolire a contorului de apă, în urma unei acțiuni de control care s-a desfășurat în data de 23.03.2021 la un agent economic cu profil de activitate „Spălătorie auto‟ de pe raza comunei Bradu – zona Târgului Săptămânal, o echipă din cadrul Serviciului Control al S.C. Apă Canal 2000 S.A. a constatat că agentul economic avea dublu branşament, care îi permitea fraudarea consumului de apă.

Fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de furt de apă din sistemul public, la fața locului s-a prezentat un echipaj al Inspectoratului de Poliție al Județului Argeș – Poliţia Comunei Bradu, la solicitarea S.C. Apă Canal 2000 S.A. pentru aplicarea tuturor măsurilor legale prevăzute de Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal.

Operatorul S.C. Apă Canal 2000 S.A. a calculat prejudiciul conform prevederilor legale în vigoare, iar agentul economic depistat cu branşament ilegal este obligat să achite şi contravaloarea lucrărilor de desfiinţare a branşamentului ilegal.

Atragem atenţia, pe această cale, asupra faptului că toţi utilizatorii care recurg la astfel de modalităţi de fraudare a consumului de apă trebuie să fie conştienţi de riscurile la care se expun, acestea fiind de natură materială, administrativă, contravenţională şi penală.