Un bărbat de 38 de ani din municipiul Slatina a fost reținuți ieri de polițiști, după ce a hărțuit sexual o fetiță de 10 ani. Totul s-a întâmplat într-un autobuz, în Pitești.
„Din cercetări s-a stabilit că, în seara zilei de 17 mai a.c., cel în cauză ar fi manifestat acte de natură sexuală față de o minoră de 10 ani, în timp ce se aflau într-un mijloc de transport în comun, pe raza municipiului Pitești. În urma activităților desfășurate de polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Pitești, cel în cauză a fost identificat în scurt timp și condus la sediul poliției pentru audieri.
După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive”, informează IPJ Argeș.