Societatea noastră a înlocuit de curând mai mulți stâlpișori de iluminat ornamental pe Bulevardul Dacia, în zona Robea, care erau periodic ținta actelor de vandalism, rămânând fără becuri sau elementele ornamentale, fiind nevoiți să intervenim foarte des pentru remedierea stricăciunilor.
Noul model de stâlpi, cu led, am considerat că ar fi mai durabil, mai greu de distrus. Din păcate, ne-am înșelat… Din cei 12 stâlpi montați, 2 dintre ei, nu au fost doar parțial avariați, acestia au fost pur și simplu puși la pământ încă din primele ore de la montare, ceea ce ne demonstrează, încă o dată, că este pur și simplu vorba de rea-voință, și în niciun caz de accidente.
Eforturile pe care administrația publică locală, prin societatea noastră le depune pentru a înfrumuseța orașul și de a crea un mediu plăcut pentru dumneavoastră sunt, din păcate, zădărnicite de astfel de persoane care nu au respect față de banul public și distrug periodic mobilierul stradal, instalațiile de iluminat ornamental sau coșurile de gunoi.
→ doar împreună putem stopa acest fenomen, prin implicarea activă a dvs., majoritatea, a celor care au înțeles că civilizația la care aspirăm, începe cu fiecare dintre noi.
→ facem un nou apel la cetățenii de bine, să ia atitudine împotriva celor care produc pagube în spațiul public, și să înștiințeze imediat Poliția Locală Mioveni, la telefon 0348/445.855.
→ ca urmare a acestor acte de vandalism, au fost înştiinţate atât Poliţia orașului Mioveni cât şi Poliţia Locală, care caută autorii distrugerilor, pentru a fi traşi la răspundere conform legilor în vigoare., transmite într-un comunicat Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni.