Pe lângă faptul că este unul dintre cei mai mari poluatori, având efecte devastatoare în contact cu apa sau solul, așa cum am mai spus în materialele anterioare, de această dată dorim să atragem atenția asupra efectelor pe care le are acest deșeu asupra rețelei de canalizare și asupra stației de epurare.
Un obicei total greșit, și din păcate foarte des întâlnit în gospodării, este acela de a arunca uleiul alimentar uzat la chiuvetă sau în vasul de toaletă, având impresia că astfel dispare, “dizolvat” de detergenți. Nimic mai greșit! Și pentru că eficiența sistemului de canalizare este în mare parte legată de felul în care utilizatorii o folosesc, dorim să vă enumerăm 3 motive pentru care nu ar trebui niciodată să aruncați la canalizare uleiuri și grăsimi:
– Odată depusă pe conducte, pelicula de grăsime începe să crească, atrăgând noi resturi alimentare sau alt fel de deșeuri pe care cetățenii le mai aruncă la canal, iar de aici până la un blocaj nu mai este cale lungă.
– Urmează disconfortul creat de mirosul emanat de aceste depuneri, corodarea țevilor și refularea apelor pe străzi.
– În plus, uleiul uzat ajuns în sistemul de canalizare va produce defecțiuni la sistemele din stațiile de epurare, crescând astfel costurile de întreținere a rețelei.
Evităm toate acestea cu un simplu gest!
Colectăm și reciclăm – Păstrăm orașul curat!
Ce facem cu el?
Uleiul alimentar uzat este un deșeu care poate fi colectat cu ușurință acasă, de fiecare dintre noi, urmând câțiva pași simpli:
1. lasă uleiul la răcit după ce ai terminat de gătit;
2. strecoară uleiul pentru a elimina impuritățile și resturile de mâncare;
3. pune uleiul strecurat într-un recipient de plastic, metal sau sticlă;
4. mergi cu recipientul la punctul de colectare din oraș, în Piața Dacia, corpul nou, de unde va fi trimis spre reciclare;
ATENȚIE: Nu amesteca uleiul uzat cu apă, uleiuri minerale, ulei de motor, lichid de frână sau transmisie, produse chimice, resturi alimentare sau alte deșeuri deoarece nu mai poate fi reciclat.