Filarmonica Piteşti organizează joi, 4 noiembrie, de la ora 19.00, în Sala Simfonia a Centrului Multifuncţional un concert simfonic cu program integral Schumann. Alături de orchestra simfonică a instituţiei, dirijată de Florin Totan, revine, ca solist, pianistul Viniciu Moroianu. În program: R. Schumann – Concertul pentru pian și orchestră și Simfonia nr. 4.

Născut într-o familie de muzicieni, Florin Totan studiază arta dirijorală în Bucureşti, la Academia de Muzică, perfecţionându-se ulterior prin cursuri de măiestrie cu Sergiu Celibidache şi R. Schumacher. Întreprinde turnee concertistice în Franţa, Italia, Anglia, Germania, Spania, Portugalia, Israel, Austria, Belgia, Elveţia, Finlanda, Mexic, Egipt, Ecuador, Turcia, SUA,  conducând renumite orchestre. Participă la festivalurile internaţionale din Paris, Avignon, Bergamo ş.a. Din ianuarie 2000, este dirijorul permanent al orchestrei simfonice a Filarmonicii „Ion Dumitrescu” din Râmnicu-Vâlcea. A mai fost prezent la Filarmonica Piteşti în stagiunile trecute, bucurându-se de aprecieri atât din partea publicului, cât şi a orchestrei simfonice.

Ca și dirijorul Florin Totan, și pianistul Viniciu Moroianu s-a născut într-o familie de muzicieni. Câştigător al mai multor concursuri internaţionale, Viniciu Moroianu este cadru didactic la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti. Are un vast repertoriu pianistic, de la clasic la contemporani, de-a lungul carierei susținând sute de concerte şi recitaluri la Paris, Roma, Berlin, Veneţia, Atena, Copenhaga, San Jose, Gray, Palm Beach etc. Are înregistrări la studioul „Electrecord” şi la Casa de discuri Argora din Atena. A mai concertat la Filarmonica Piteşti în stagiunile trecute.

Ca urmare a faptului că la Pitești s-a depășit incidența de 12 la mia de locuitori, intrarea în sala de spectacole se va face pe baza certificatului verde. Participarea publicului este de 30% din capacitatea sălii de concert. Spectatorii vor purta masca de protecție.

          Biletele pot fi achiziționate și de pe site-ul www.bilete.ro