După apariția în presă a unor declarații contradictorii date de Jean Vlădoiu și primarul Cristian Gentea, astăzi managerul general al FC Argeș a venit cu mai multe clarificări. Acesta spune că neînțelegerile au pornit din cauza faptului că președintele clubului Mihai Foamete a omis să treacă în contract bonusurile de performanță pentru fotbaliștii: Turda, Ișfan, Șerban și Tofan .
”Domnul Foamete a omis să treacă le treacă în contract celor patru jucători bonusurile de performață. Erau singurii jucători care nu beneficiau de nici un leu, și nu e normal. Domnul Gentea a înțeles, ieri i-a chemat pe cei patru, problema s-a rezolvat. Nu știu de ce ne inflamăm așa tare, pentru că dl Gentea are o experiență legată de aceste interviuri scrise cu răutate la adresa clubului FC Argeș. Știți că după meciul cu Craiova s-a spus că dl primar a intrat peste noi în vestiar, și dânsul era în Anglia. Nu am nimic cu domnul Gentea, nu vreau să fiu prietenul lui, dar vreau să coninuăm ce am început alături de Andrei Prepeliță și de acești jucători. Nu am spus că FC Argeș se desființează, daca aș fi crezut așa ceva, nu aveam ce să mai caut la Pitești. Focul meu care mă arde, este să văd ca a semnat Andrei Prepeliță.”
Intrebat dacă a avut discuții pentru prelungirea contractului, antrenorul FC Argeș a declarat că nu bate la ușa nimănui și că, cel mai probabil, o discuție în acest sens va fi purtată cu primarul Piteștiului săptămâna viitoare.