Am primit azi cu mare bucurie la Parlament vizita unui grup de aleși locali din zona Muscel.

Este vorba despre primarii Marian Toader din Lerești, Ion Pădureanu din Godeni, Ion Marin din Stoenești, Ionel Dulamă din Rucăr, Mugurel Minciună din Cetățeni și Dumitru Secăreanu din Dâmbovicioara, împreună cu consilieri locali din aceleași localități, precum și din Câmpulung, Bughea de Jos, Bughea de Sus, Dragoslavele și Valea Mare Pravăț.

Am avut cu aceștia un dialog util, mai ales pe teme privind administrația publică locală, urmând apoi o vizită de lucru și documentare în Parlament.

Vom continua să organizăm astfel de deplasări ale aleșilor locali PSD din Argeș la Parlament cu convingerea că, în acest fel, putem face schimb de idei și bune practici benefice pentru toți.

Le mulțumesc colegilor deputați Nicolae Pavelescu și Remus Mihalcea pentru sprijin și implicare.

De asemenea, le mulțumesc colegilor care au ajuns astăzi la Camera Deputaților și abia aștept să mă întâlnesc la Parlament și cu alți colegi din județ!, a transmis deputatul Simona Bucura Oprescu.