Prefectul Radu Perianu a sugerat, într-o conferință politică, faptul că s-ar fi impus ca, sub tutela Consiliului Județean Argeș, să se constituie o asociere dintre producătorii de mere din județ, inclusiv Institutul Pomicol Mărăcineni, pentru ca, reuniți astfel, producătorii din Argeș să aibă capacitatea să distribuie merele în școli.
Probabil că, pe urmele zicalei „un prost aruncă o piatră în baltă și zece deștepți nu reușesc să o scoată”, prefectul a încercat să vină cu o altă temă pentru a-i acoperi pe incompetenții cocoțați în conducerea partidului cu drept de a transmite public tot ceea ce le trece prin nefuncționalul lor creier.
Aceasta ar fi singura prezumție pe care i-o putem acorda prefectului, avocat de meserie, pentru că este limpede că în contextul în care Consiliul Județean Argeș este cel care organizează licitația în cadrul acestui proiect finanțat din fonduri europene, ar fi ilegal să sprijine constituirea producătorilor într-o asociere.
Acest demers este un atribut care aparține exclusiv mediului #privat și, dacă ar exista această dorință, concomitent cu capacitatea de a asigura o anume calitate a merelor și pe toată durata contractului, atunci ea ar putea deveni realitate, pentru atingerea unor obiective financiare. Nimeni nu i-a împiedicat să se asocieze! Singura obligație era să poată respecta criteriile legale din contract.
Sigur că ne-am dori ca #merele care ajung la copiii noștri să fie din Argeș, să fie cât mai ecologice, motiv pentru care Institutul de la Mărăcineni a și livrat firmei câștigătoare aceste produse, pentru o perioadă, atât cât a avut capacitatea.
Însă Consiliul Județean este obligat să respecte #legea întocmai. Și tocmai pentru că a respectat legea, așa cum a subliniat și prefectul Radu Perianu, această licitație multianuală este 100% legală!
Consiliul Județean Argeș nu poate încălca legea doar pentru că noi ne dorim ca lucrurile să se întâmple într-un anume fel, tot așa cum nu putem să considerăm că producătorii autohtoni nu știau că există posibilitatea să se coalizeze într-o asociere pentru a participa la o licitație sau pentru a avea capacitatea de a furniza merele, la standardele impuse de criteriile obligatorii din cadrul legal, pe toată durata contractului.
Fiecare producător privat – și ca liberal, dl prefect suntem siguri că știe aceste aspecte – investește în infrastructură și în activitatea de producție și procesare. Desigur, dacă dorește să fie competitiv pe piață.
Din păcate, prin PNL se pare că sunt mulți care nu știu ce înseamnă activitatea privată, libera inițiativă. Pentru că nu sunt în stare de nimic, cad în extrema populismului deșănțat și în patima demagogiei ieftine.
În ceea ce privește Consiliul Județean Argeș, instituția a fost partener constant al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Argeș, a avut nenumărate întâlniri și contribuții – inclusiv în urma implicării pe linie politică, grație funcțiilor deținute de-a lungul timpului și credem că este de ajuns să subliniem eforturile depuse de Șerban Valeca când a deținut portofolii de ministru – pentru sprijinirea Institutului Pomicol Mărăcineni.
Din acest motiv, considerăm josnică această încercare de a transforma subiectul într-un acest circ politic ieftin.
Biroul de Presă
PSD Argeș