Mă bucur că partenerii de guvernare au înțeles că propunerea #PSD de a reglementa piața energiei electrice este una dintre marile decizii care aduce acest sistem sub controlul interesului public!
S-a dovedit deja că liberalizarea pieței de #energie a fost un mare eșec!
S-au promis #costuri mici la energie, dar românii, firmele și bugetul statului au plătit speculanții!
Prin soluția propusă de PSD am consolidat capacitatea statului român de a proteja mai bine și cetățenii și economia.
Iată că, după atâtea luni de când noi am tot propus reglementarea pieței, rațiunea a învins!
Soluția PSD pentru reglementarea pieței de energie se va aplica de la 1 ianuarie 2023 până în 2025. Se împlinesc astfel 3 obiective esențiale:
1) protejarea consumatorilor casnici,
2) salvarea economiei naționale
3) stoparea inflației
Sfătuiesc cetățenii să fie atenți cu consumul până la 1 ianuarie 2023 pentru că, până atunci, pentru cei care depășesc 255 de KWh se aplică prețurile pe care le au în contract cu furnizorii!
Cei care se încadrează sub 255 KWh nu vor avea probleme nici până la 1 ianuarie.
Notă:
Mecanism și prețuri de la 1 ianuarie 2023
o Consumatorii casnici cu un consum până în 100 KWh/lună vor plăti 0,68 lei/KWh
o Consumatorii casnici cu un consum până la 255 KWh/lună vor plăti 0,8 lei/KWh
o Consumatorii casnici cu un consuma până în 300 KWh/lună vor plăti primii 255 de KWh cu 0,8 lei/KWh, iar diferența cu 1,3 lei KWh/lună.
o Consumatorii casnici cu un consum peste 300 KWh/lună vor plăti 1,3 lei/KWh.
o IMM-urile, școlile, unitățile sanitare, lăcașele de cult, instituțiile publice, producătorii de medicamente vor plăti 1 leu/KWh.
o Agenții economici vor plăti 1,3 lei/KWh
o 80% din producția de energie din România va fi supusă prețului plafonat de 1,3 lei/KWh, iar 20% va fi lăsată pentru libera negociere pe piata bursiera.