Joi seara, primarul orașului Mioveniu, Ion Georgescu, a fost prezentat la Tribunalul Argeș cu propunerea de arestare preventivă. Judecatorii au stabilit arestarea sa pentru 30 de zile.

Primarul orașului Mioveni a fost reținut în urma unui flagrant al DNA Pitești, chiar în sediul primăriei. Acesta tocmai returna suma de 10 000 de euro denunțătorului pentru că nu reușise să-i angajeze fiica la Spitalul Orășănesc Mioveni, unde director a fost numit concubinul fiicei edilului. Cel care l-a dat pe mâinile procurorilor este chiar șeful Poliției Locale Pitești, Valerică Nicolae. Cei doi se cunosc de 30 de ani și, după cum spunea avocata primarului, Ingrid Alexandrescu, erau ”oameni de încredere”

În baza art. 226 alin. (1) C.pr.pen., admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Piteşti. În baza art. 226 alin. (2) raportat la art. 223 alin. (2) C.pr.pen., dispune arestarea preventivă a inculpatului G.I………., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. 1 C.pen. rap. la art. 7 lit. a din Legea nr. 78/2000, pentru o perioadă de 30 de zile, cu începere de la data de 05.10.2023, mandatul de arestare fiind valabil până la data de 03.11.2023, inclusiv. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu astăzi, 05.10.2023, ora 20.00.