Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș, sub coordonarea un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, au efectuat 26 de percheziții domiciliare, în județele Argeș și Maramureș, la sediile unor societăți comerciale și la locuințele unor persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și fraudă informatică.
Din cercetări s-a stabilit că, în perioada 2017 – 2023, mai multe localuri de alimentație publică, din județul Argeș, ar fi omis să evidențieze, în documentele contabile și în alte documente legale, operațiunile comerciale efectuate, inclusiv prin utilizarea necorespunzătoare a unui soft informatic de gestiune, în scopul înregistrării doar parțiale a încasărilor în evidențele contabile.
30 de persoane vor fi conduse la sediul poliției pentru audieri.
Activitățile de percheziție domiciliară s-au desfășurat cu sprijinul lucrătorilor din cadrul serviciilor pentru acțiuni speciale Argeș și Maramureș, precum și al polițiștilor din inspectoratelor de poliție județene Argeș și Maramureș.