AcasăSocial85% dintre cadrele didactice din grădiniță declară că au întâlnit comportamente de...

85% dintre cadrele didactice din grădiniță declară că au întâlnit comportamente de bullying la grupele de copii cu care lucrează

85% dintre cadrele didactice din grădiniță declară că au întâlnit comportamente de bullying la grupele de copii cu care lucrează. 96% dintre cadrele didactice care lucrează cu programul Să fim prieteni – Fără bullying observă îmbunătățiri în bunăstarea emoțională a copiilor. 64% dintre specialiști constată o schimbare pozitivă în atitudinea părinților față de parteneriatul cu grădinița.

Educația socioemoțională este recunoscută ca esențială pentru dezvoltarea copiilor de vârstă preșcolară de marea majoritate a actorilor educaționali (92% dintre educatori și 87% dintre părinți), însă aceștia consideră că sistemul preșcolar din România nu oferă un cadru suficient de coerent și susținut pentru implementarea acesteia. Cadrele didactice și părinții semnalează probleme recurente în grădinițe precum izolarea socială, extinderea comportamentelor de bullying dincolo de spațiul grădiniței și o responsabilitate difuză. Analiza de impact a programului „Să fim prieteni – Fără bullying”, implementat în peste 270 de grădinițe, arată că o intervenție structurată, bazată pe valori, aplicată coerent și consecvent la nivel de comunitate educațională, răspunde direct nevoilor identificate de specialiști și părinți.

Toți specialiștii care au beneficiat de formare și mentorat și au lucrat cu metodologia proiectului consideră că au dobândit instrumente utile pentru prevenirea bullyingului. 64% dintre ei și-au îmbunătățit semnificativ colaborarea cu părinții pentru prevenirea fenomenului de bullying. Crește cu 12% ponderea părinților care consideră că au o mai bună capacitate de a-l ajuta pe copil să își găsească locul și să fie acceptat de grup. Cele mai mari progrese ale copiilor, observate de cadrele didactice, apar la compasiunea manifestată de către copiii din grupă față de colegi (de la 89% la 96%), comportamentul de împăr­țire (de la 76% la 84%) și grija manifestată de copiii din grupă față de copiii mai mici (de la 86% la 91%).

Aceste concluzii se regăsesc în cercetarea integrată „Educația socioemoțională la vârsta preșcolară. Diagnoză națională și analiza de impact a programului Să fim prieteni – Fără bullying”, document ce reunește două studii majore despre educația socioemoțională și fenomenul de bullying în grădinițele din România.

Carmen Buliga
Carmen Buliga
Este jurnalist și specialist în comunicare, cu experiență în presa scrisă, radio, televiziune și online. Are competențe în redactare, coordonare editorială, producție multimedia și promovare pe rețelele sociale. A colaborat cu Fotbal Club Argeș ca ofițer de presă și administrator de Fan Shop și a dezvoltat proiecte media independente, precum podcastul „Ora25”. De-a lungul carierei, a gestionat campanii de imagine și comunicare, relația cu presa, evenimente și campanii electorale, contribuind la transmiterea eficientă a mesajelor publice. A fost implicat(ă) și în campanii sociale, în parteneriat cu ONG-uri și autorități locale. Formarea sa include studii în jurnalism, marketing sportiv și engagement pentru cluburi profesioniste de fotbal, precum și atestatul de ofițer de presă oferit de Federația Română de Fotbal.
- Advertisment -spot_img

Cele mai citite articole

Poate va intereseaza