AcasăSocialAnsamblul "Popularii" condus de Lorena Toma, apariție de excepție la PRO TV

Ansamblul „Popularii” condus de Lorena Toma, apariție de excepție la PRO TV

Ca în fiecare an, în perioada Paștelui, în cadrul emisiunii „La Măruță”, ansambluri populare din toată țara vin să prezinte obiceiurile zonei de unde provin. Astfel, sub genericul „Cozonacul de aur”. invitații aduc produse tradiționale, care mai de care mai aspectuoase și savuroase. Ieri, Argeșul a fost reprezentat de ansamblul Popularii condus de Lorena Toma si Gabriel Dumitru. Ce de fiecare dată, dansatorii Lorenei au făcut spectacol, toată echipa emisiunii prinzându-se în horă cu ei. Deși a părăsit domeniul, fostul director al Casei de Cultură Bascov nu se poate ține departe de acestă lume aparte, înființând un ansamblu particular care s-a făcut remarcat într – un timp foarte scurt, cu toate că se autofinanteaza și concurează cu ansambluri de renume care aparține de consiliile județeane.

Carmen Buliga
Carmen Buliga
Este jurnalist și specialist în comunicare, cu experiență în presa scrisă, radio, televiziune și online. Are competențe în redactare, coordonare editorială, producție multimedia și promovare pe rețelele sociale. A colaborat cu Fotbal Club Argeș ca ofițer de presă și administrator de Fan Shop și a dezvoltat proiecte media independente, precum podcastul „Ora25”. De-a lungul carierei, a gestionat campanii de imagine și comunicare, relația cu presa, evenimente și campanii electorale, contribuind la transmiterea eficientă a mesajelor publice. A fost implicat(ă) și în campanii sociale, în parteneriat cu ONG-uri și autorități locale. Formarea sa include studii în jurnalism, marketing sportiv și engagement pentru cluburi profesioniste de fotbal, precum și atestatul de ofițer de presă oferit de Federația Română de Fotbal.
- Advertisment -spot_img

Cele mai citite articole

Poate va intereseaza