AcasăAdministratieArgeș/ Cel mai tânăr consumator de droguri care a primit ajutor medical...

Argeș/ Cel mai tânăr consumator de droguri care a primit ajutor medical are 14 ani

Prefectul județului Argeș, Radu Perianu a susținut o conferință de presă pe mult discutatul subiect al drogurilor. Conform ultimelor statistici, date actualizate de Agenția Națională Antidrog, tineri cu vârste de la 15 ani la 19 ani au intrat în programe de tratament împotriva dependenței de droguri: 259 pentru cannabis, 91 pentru etnobotanice, 24 pentru metamfetamine, amfetamine, MDMA, 6 pentru opioide, dintre care 5 consumau heroină, alți patru tineri pentru cocaină.

Datele sunt la nivel național și sunt întregistrați 470 de elevi sau studenți consumatori de droguri.
În județul Argeș, mulți adolescenți au ajuns la spital din cauza acestui viciu. Cel mai tânăr consumator dintre cei care au avut nevoie de ajutorul medicilor are doar 14 ani. Un alt tânăr are 15 ani, alții au 17 ani. Cel mai consumat drog în Argeș este canabisul, urmat de etnobotanice. În România se consumă narcotice foarte ieftine, în așa fel încât să ajungă la un număr cât mai mare de clienți, iar celor care vând, după cum se vede din datele prezentate, nu le pasă de vârsta consumatorului. Nu contează că are 14 ani, că are 20 de ani, că are 50 de ani. Contează doar banii! Este un prim lucru pe care îl spun tuturor elevilor: cel care vă oferă droguri, nu vă este prieten!, a declarat prefectul.

Carmen Buliga
Carmen Buliga
Este jurnalist și specialist în comunicare, cu experiență în presa scrisă, radio, televiziune și online. Are competențe în redactare, coordonare editorială, producție multimedia și promovare pe rețelele sociale. A colaborat cu Fotbal Club Argeș ca ofițer de presă și administrator de Fan Shop și a dezvoltat proiecte media independente, precum podcastul „Ora25”. De-a lungul carierei, a gestionat campanii de imagine și comunicare, relația cu presa, evenimente și campanii electorale, contribuind la transmiterea eficientă a mesajelor publice. A fost implicat(ă) și în campanii sociale, în parteneriat cu ONG-uri și autorități locale. Formarea sa include studii în jurnalism, marketing sportiv și engagement pentru cluburi profesioniste de fotbal, precum și atestatul de ofițer de presă oferit de Federația Română de Fotbal.
- Advertisment -spot_img

Cele mai citite articole

Poate va intereseaza