România se confruntă cu un dezechilibru bugetar grav, iar concluzia vine chiar din partea reprezentanților Băncii Naționale (BNR). Țara noastră a ignorat principii economice de bază și a ajuns să înregistreze cel mai mare deficit din Uniunea Europeană.
Experții BNR avertizează că această situație riscă să împingă România spre un rating de țară nesigur, ceea ce ar însemna costuri mai mari de finanțare, devalorizarea monedei naționale și o scădere semnificativă a încrederii investitorilor străini. Oficialii Băncii Naționale semnalează că autoritățile au ignorat reguli cheie în gestionarea finanțelor publice. Una dintre aceste reguli este menținerea unui buget echilibrat, mai ales în perioadele de creștere economică, pentru a putea face față mai ușor recesiunilor. În schimb, România a ajuns să înregistreze un deficit bugetar de aproape 3% din PIB în primele patru luni ale anului, într-un context în care creșterea economică abia atinge 0,2% comparativ cu primul trimestru din 2024.În paralel, Guvernul a decis creșteri succesive ale salariului minim, de trei ori în doar doi ani, punând astfel presiune suplimentară pe cheltuielile publice. Salariul minim brut a crescut cu 25%, de la 3.000 de lei în ianuarie 2023 la 4.050 de lei în prezent. Această decizie a avut efecte în lanț, generând automat creșteri în veniturile altor categorii bugetare. Intreg articolul poate fi citit pe RomâniaTV.