În această perioadă, românii sunt interesaţi dacă îşi pot vizita părinţii pentru a le duce alimente pentru masa de Paşte, în contextul în care ordonanţele militare limitează deplasările şi prevăd amenzi pentru nerespectarea dispoziţiilor. Astfel, la întrebarea „Pot merge la părinți să le duc produse pentru masa de Paște?”, Poliţia Română răspunde:
„Desigur. Conform ordonanței militare trebuie să aveți asupra dumneavoastră cartea de identitate și declarația pe propria răspundere, în care bifați punctul 4, motive justificate, precum asistența persoanelor vârstnice, bolnave. De asemenea, recomandăm evitarea contactului direct sau apropiat cu persoane în vârstă. Vă reamintim că persoanele infectate cu noul tip de coronavirus pot fi asimptomatice, adică nu prezintă simptome, însă pot transmite virusul foarte ușor, iar persoanele în vârstă reprezintă o categorie vulnerabilă, cu risc crescut de deces.”, se arată într-o informare transmisă de Prefectura Argeş.