AcasăSportClément Couturier a semnat cu FC Argeș într-un moment dificil pentru clubul...

Clément Couturier a semnat cu FC Argeș într-un moment dificil pentru clubul piteștean

Miercuri după amiază, mijlocașul Clément Couturier a semnat cu FC Argeș, contract care vine într-o perioadă plină de schimbări la FC Argeș, după ce clubul a schimbat trei antrenori într-o lună, ultimul demis fiind Adrian Dulcea, după numai un antrenament condus. Numele propuse pentru a prelua interimatul sunt Andrei Speriatu și Augustin Eduard.

Clement este născut in 13 septembrie 1993 la Chaumont –  Franța și este mijlocaș ofensiv de bandă stângă. Valoarea actuală pe site-urile de specialitate este de 475000 euro, fiind unul din cei mai bine cotați jucători din Trivale.

Pentru cei care iși aduc aminte, a fost cel care le-a pecetluit soarta celor de la CFR in dubla umilință cu luxemburghezii de la Dudelange din play-off-ului Europa League din vara anului 2018. Atunci, Clément a fost pasatorul decisiv la 2 din cele 3 goluri încasate de Campioana României în returul de la Cluj.

Mijlocașul francez a luat deja cunoștință cu echipa și cu orașul și a ținut să urmărească din tribună meciul din Cupa României, de la Tirgu-Jiu. Mai mult, astăzi, înainte de viza medicală, Clement Couturier a vizitat Fan Shop-ul FC Argeș, alături de impresarul său Marius Avram, cei doi apreciind modul de prezentare și produsele expuse. Insă, ceea ce este cel mai greu se apropie cu pași repezi, meciul dintre FC Argeș și Dinamo care se va disputa pe stadionul Nicolae Dobrin, de la ora 20.30 și care este privit cu incertitudine în lumina ultimelor evenimente.

Carmen Buliga
Carmen Buliga
Este jurnalist și specialist în comunicare, cu experiență în presa scrisă, radio, televiziune și online. Are competențe în redactare, coordonare editorială, producție multimedia și promovare pe rețelele sociale. A colaborat cu Fotbal Club Argeș ca ofițer de presă și administrator de Fan Shop și a dezvoltat proiecte media independente, precum podcastul „Ora25”. De-a lungul carierei, a gestionat campanii de imagine și comunicare, relația cu presa, evenimente și campanii electorale, contribuind la transmiterea eficientă a mesajelor publice. A fost implicat(ă) și în campanii sociale, în parteneriat cu ONG-uri și autorități locale. Formarea sa include studii în jurnalism, marketing sportiv și engagement pentru cluburi profesioniste de fotbal, precum și atestatul de ofițer de presă oferit de Federația Română de Fotbal.
- Advertisment -spot_img

Cele mai citite articole

Poate va intereseaza