AcasăSportConducerea FC Argeș, lămuriri în privința testelor COVID din cadrul clubului

Conducerea FC Argeș, lămuriri în privința testelor COVID din cadrul clubului

După ce o persoană din cadrul clubului FC Argeş a fost depistată pozitiv cu virusul SARS-CoV-2, iar FRF a decis amânarea partidei cu CS Mioveni, programată marţi, 14 iulie, de la ora 20.00, pe stadionul Nicolae Dobrin, conducerea clubului din Trivale, prin vocea directorului executiv, Bogdan Stoica, a venit cu lămuriri suplimentare.

Bogdan Stoica spune că persoana depistată pozitiv a fost deja izolată: “În urma ultimei testări COVID-19, efectuată luni dimineaţă, o persoană din cadrul clubului nostru a fost depistată pozitiv cu virusul SARS-CoV-2. Am anunţat Federaţia Română de Fotbal despre acest caz şi urmează ca Direcţia de Sănătate Publică Argeş să efectueze o anchetă epidemiologică la clubul nostru. Facem precizarea că persoana depistată pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 este maseur în cadrul clubului nostru şi se află deja în izolare la domiciliu, din momentul în care a primit rezultatul testului. Menţionăm că toate persoanele care au efectuat testul de luni dimineaţă sunt negative (jucători, antrenori, magazioner, conducere administrativă, doctor). În următoarele zile, DSP Argeş va face o nouă testare. Sperăm ca rezultatele să fie tot negative pentru a putea continua competiţia” se arată pe pagina de facebook a clubului argeșean.

Carmen Buliga
Carmen Buliga
Este jurnalist și specialist în comunicare, cu experiență în presa scrisă, radio, televiziune și online. Are competențe în redactare, coordonare editorială, producție multimedia și promovare pe rețelele sociale. A colaborat cu Fotbal Club Argeș ca ofițer de presă și administrator de Fan Shop și a dezvoltat proiecte media independente, precum podcastul „Ora25”. De-a lungul carierei, a gestionat campanii de imagine și comunicare, relația cu presa, evenimente și campanii electorale, contribuind la transmiterea eficientă a mesajelor publice. A fost implicat(ă) și în campanii sociale, în parteneriat cu ONG-uri și autorități locale. Formarea sa include studii în jurnalism, marketing sportiv și engagement pentru cluburi profesioniste de fotbal, precum și atestatul de ofițer de presă oferit de Federația Română de Fotbal.
- Advertisment -spot_img

Cele mai citite articole

Poate va intereseaza